Vești bune pentru personalul medical, anunță Consiliul Județean Tulcea. Veniturile angajaților din sistemul sanitar nu vor mai scădea

Ambulanțe în fața Spitalului Județean Tulcea.

În urma demersurilor comune făcute de Consiliul Județean Tulcea, prin președintele Horia Teodorescu și directorul economic Nicoleta Anton, în calitate de președinte al Asociației Directorilor Economici și Contabililor din Județele din România, și de către Spitalul Județean Tulcea și la propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat modificarea și completarea OUG 114/2018.

Este vorba ca indemnizațiile de hrană pentru personalul din cadrul instituțiilor din sistemul sanitar și de asistență socială nu se iau în calcul la determinarea limitei de 30% prevăzută la art. 25, alin 2 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare.

Această modificare legislativă se impunea deoarece, în condițiile în care indemnizaţia de hrană se includea în procentul de 30% stabilit prin dispozițiile legale, personalul din sistemul sanitar nu putea beneficia de acest drept individual salarial stabilit prin lege. De asemenea, nici voucherele de vacanță nu se iau în calcul la determinarea limitei.

„Am reușit astfel să răspundem favorabil solicitărilor întemeiate ale angajaților din sistemul de Sănătate tulcean. Vreau să mulțumesc Guvernului României pentru înțelegerea acordată și să îi asigur pe angajații tulceni din Sănătate de tot sprijinul nostru“, a declarat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*