Un turist din București a murit înecat pe plaja de la Sulina

Plaja din Sulina. FOTO Adrian Boioglu

Polițiștii din Sulina au fost sesizați joi, 22 iulie, cu privire la faptul că un bărbat ar fi intrat în apă și nu a mai ieșit.

Din primele verificări, a reieșit că, un bărbat de 55 de ani din București, în timp ce se afla în zona plajei Sulina, ar fi intrat în apa mării pentru a înota, însă nu a mai ieșit.

La fața locului a fost prezent un echipaj de poliție din cadrul Poliției Orașului Sulina, un echipaj din cadrul Unității de Primiri Urgențe Sulina și un elicopter SMURD.

În urma efectuării manevrelor de resuscitare de către echipajul SMURD, din păcate, a fost declarat decesul bărbatului.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. În continuare polițiștii efectuează cercetări, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii incidentului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*