Un șofer a intrat cu mașina într-un copac, pe DJ 222

Accident rutier pe DJ 222. FOTO IPJ Tulcea

Un șofer a fost rănit, sâmbătă dimineață, după ce a intrat cu mașina într-un copac, accidentul rutier având loc pe DJ 222.

Polițiștii tulceni au fost sesizați în dimineața de 9 octombrie, cu privire la producerea unui accident pe DJ222.

“Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit că, un bărbat de 67 de ani, din localitatea Mineri, județul Tulcea, în timp ce conducea un auto din direcția Tulcea către Agighiol, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un arbore”, a transmis IPJ Tulcea.

La locul solicitării s-au deplasat 9 subofițeri cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj SAJ, cu medic.

Salvatorii au extras conducătorul auto, în vârstă de 67 de ani, în stare de inconștiență. Ulterior, acesta a fost transportat la UPU Tulcea de către echipajul SAJ.

Pompierii au mai asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului, prin deconectarea bornelor de la acumulatorul autoturismului.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și în continuare efectuează verificări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*