Un polițist de frontieră din Isaccea, găsit de Agenția Națională de Integritate cu avere nejustificată. UPDATE Drept la replică!

Sediul Sectorului de Frontieră Isaccea. FOTO Poliția de Frontieră

Agenția Națională de Integritate a constatat avere nejustificată în cazul unui agent din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră – Sectorul de Frontieră Isaccea.

Astfel, potrivit ANI, în cazul agentului Silviu Botea s-a constatat existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de 165.038,5 lei, echivalent al sumei de 37.037 de euro, între averea dobândită și veniturile realizate în perioada 01 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2013.

Drept urmare, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Constanța, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către Silviu Botea.

În legătură cu acest articol, agentul Silviu Botea a dorit să aducă drept la replică și să facă următoarele precizări:

Către Tulcea News

În legătură cu articolul de presă apărut în dată de 29.12.2021 prin aceea că A.N.I ar fi descoperit că eu cu familia dețin suma de 37.000 de euro în conturi nejustificate va precizez următoarele: În anul 2013 în urmă unei sesizări făcută de o persoană necunoscută mie către Parchetul Constanța mi s-a întocmit o lucrare penală cu privire la infracțiunea de fals în declarații și cred că a fost și sesizată A.N.I prin aceea că dețin mai multe autoturisme în proprietate și nu le-am declarat. În anul 2014 în urmă verificărilor întreprinse de Parchetul Constanța s-a dispus clasarea cauzei întrucât fapta nu a existat.

De la A.N.I. nu am primit nici o informare timp de 7 ani până în octombrie 2021 când mi s-a adus la cunoștință că există un dosar pe numele meu de foarte mult timp la ei și vor să îl finalizeze întrucât personalul care s-a ocupat de acel dosar a ieșit la pensie și nu au finalizat lucrarea și doresc să încheie lucrarea de verificare, oferindu-le eu unele date, lucru ce am făcut explicându-le că nu există nici un fals în declarația de avere dovadă clasarea cauzei de către Parchet oferindu-le în copie toate documentele necesare.

De unde a plecat toată această poveste: în urmă unor verificări în perioada 2011 – 2013 s-a constatat că fosta soție care în parteneriat cu un avocat “ajutau” diferite persoane să înmatriculeze aceste autoturisme fără plata taxei de prima înmatriculare.

Menționez că în aceea perioada Biroul de Permise și Înmatriculări Tulcea înmatriculau autoturismele persoanelor care își aveau domiciliul pe rază județului Tulcea fără taxa de prima înmatriculare, după ce era deschisă o acțiune în instanța pentru această plata împotriva Instituției Prefectului.

În baza acțiunii în justiție și până la soluționarea cauzei aceste autoturisme erau înmatriculate pe numele fostei soții, după care erau revândute proprietarilor de drept, cu obligația că în termen de 30 de zile de la înmatriculare, acești proprietari să le radieze după numele fostei soții, lucru care la o parte din autoturisme nu s-a concretizat, rămânând tot pe numele acesteia.

De aceea nu au fost trecute în declarația de avere pentru că eu nu știam și nu au existat fizic în proprietatea mea.

De asemenea în aceea perioada relațiile noastre conjugale erau deteriorate și fosta soție își câștiga existența din ajutorul oferit acelor persoane privind înmatricularea autoturismelor, iar în anul 2016 am deschis acțiune de divorț care s-a soluționat în anul 2017 prin desfacerea căsătoriei și încredințarea mie a copilului minor.

Eu consider că cei de la A.N.I nu au studiat bine cele expuse de mine ori au interpretat greșit sumele de bani întrucât eu plătesc la banca din anul 2007 ratele la un împrumut care a fost de 19.000 euro, au fost perioade când nu am plătit la zi aceste rate și mi-au crescut penalități și dobânzi, până în prezent am plătit peste 38-000 euro și mai am de plata vreo 4-000 euro, suma pe care banca o recuperează prin poprire pe salariu.

Deci toată averea mea este un copil minor pe care îl cresc singur, o garsonieră pe care am pus sechestru asigurător de executor judecătoresc și un autoturism cumpărat din 2007.

Consider că acele sume vehiculate în comunicatul de presă nu sunt reale, ele fiind contabilizate doar scriptic pentru că fizic nu există în vreun cont aflat pe numele meu.

V-am oferit acest punct de vedere deoarece doresc reabilitatea imaginii mele și a instituției din care fac parte.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*