Un individ bănuit de săvârșirea infracțiunilor de însușirea bunului găsit și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, identificat de polițiștii și jandarmii din Măcin

Poliția Măcin. FOTO Cătălin SCHIPOR

În urma cercetărilor în cazul comiterii infracțiunilor de însușirea bunului găsit și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, polițiștii din cadrul Poliției Oraș Măcin, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Tulcea au identificat un bărbat, în vârstă de 47 de ani din Măcin, județul Tulcea, bănuit de comiterea faptei.

Potrivit anchetatorilor, pe 26 noiembrie, individul și-ar fi însușit fără drept un card bancar, pe care l-ar fi găsit într-un centru comercial din orașul Măcin, utilizându-l pentru plata unor cumpărături.

Prejudiciul, în valoare de aproximativ 1.600 de lei, a fost recuperat în totalitate și predat persoanei vătămate, un bărbat de 48 de ani, din Măcin.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut fapta.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*