Turist căutat timp de două ore după ce s-a rătăcit în Muniții Măcinului, în județul Tulcea

Turist rătăcit în Muniții Măcinului. FOTO ISU Tulcea
Turist rătăcit în Muniții Măcinului. FOTO ISU Tulcea

Salvatorii tulceni au intrat în alertă, miercuri seară, după ce un bărbat în vârstă de 47 de ani, turist în județul Tulcea, a anunțat prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112 că s-a rătăcit în Parcul Național Munții Măcinului, pe traseul Cozluk, în zona localității Greci.

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Greci, ai Secției 2 Poliție Rurală Măcin, pădurari și voluntari din comuna Greci, plus patru salvatori din cadrul Secției de pompieri Măcin cu o autospecială de primă intervenție și comandă au pornit imediat în căutarea bărbatului.

După aproximativ două ore de căutări, echipajul de pompieri, împreună cu doi agenți de poliție și trei lucrători ai Parcului Național au reușit să găsească bărbatul, pe drumul forestier din apropierea zonei denumită popular „Baia de Aramă”.

Bărbatul a precizat că nu a suferit vreo vătămare, fiind într-o stare fizică bună. El a ajuns la destinație cu sprijinul polițiștilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*