Tulcenii sunt invitați la manifestările dedicate Zilei Naționale a României

Tulcenii sunt invitați în Piața Tricolorului

Cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României, Instituţia Prefectului – judeţul Tulcea în parteneriat cu Garnizoana Tulcea, vor organiza vineri 1 Decembrie , un ceremonial militar şi religios dedicat acestui eveniment.

Manifestarea se va desfăşura în Piața Tricolorului din municipiul Tulcea, începând cu orele 10.00 după următorul program:

– Primirea oficialităților și prezentarea onorului;
– Salutul drapelului de luptă și intonarea imnului de stat;
– Oficierea serviciului religios;
– Alocuțiuni ale oficialităților locale;
– Depuneri de coroane (jerbe) de flori;
– Constituirea dispozitivului de defilare de către garda de onoare și tehnica participantă;
– Defluirea gărzii de onoare și a tehnicii auto;

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*