Tulcenii au fost informați de către polițiști cu privire la noile prevederi legale ce vor intra în vigoare

Polițiștii au oprit în trafic mai mulți conducători auto. FOTO IPJ Tulcea

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au desfășurat o acțiune de informare a cetățenilor cu privire la noile modificări aduse legislației privind circulația pe drumurile publice.

La data de 29 august, polițiștii tulceni au desfășurat activități de informare pe raza municipiului Tulcea, unde au purtat discuții cu conducătorii de autovehicule cu privire la noile modificări aduse Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind regulile de circulație pe drumurile publice, având drept scop prevenirea accidentelor rutiere provocate de distragerea atenției conducătorului de vehicule prin folosirea telefonului mobil.

În mai puțin de 2 luni se va interzice ținerea în mână ori folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mișcare.

Nerespectarea noilor prevederi se va sancționa cu patru puncte de penalizare și amendă cuprinsă între 6-8 puncte-amendă. De asemenea, vor fi sancționați cu amendă și conducătorii de vehicule pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere.

Mai mult decât atât, în momentul în care conducătorul unui vehicul încalcă o regulă privind circulația vehiculelor în timp ce ține în mână sau folosește telefonul ori un alt dispozitiv mobil, va fi sancționat cu 4-5 puncte-amendă și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, având în vedere că în acest caz gradul de pericol social crește.

Potrivit noii reglementări, au fost modificate și prevederile referitoare la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație susținut în vederea reducerii perioadei de suspendare a dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.

De asemenea, au fost introduse și noi articole care prevăd, pentru titularul unui permis de conducere eliberat de către o autoritate română sau străină, până la expirarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, obligativitatea susținerii unui test de verificare a cunoașterii regulilor de circulație, atunci când suspendarea a fost aplicată pentru conducerea sub influența alcoolului sau nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.

Folosirea telefonului mobil și a altor dispozitive electronice de comunicare sau divertisment, în timpul mersului, reprezintă unul dintre principalii factori de distragere a atenției pentru conducătorii de vehicule, constituind o reală problemă pentru siguranța rutieră și un factor concurent la producerea de evenimente rutiere grave pe drumurile publice.

Astfel de acțiuni vor fi derulate și în perioada următoare de către polițiștii tulceni, în vederea informării conducătorilor de vehicule cu privire la modificările legislative.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*