Tulcea primește o parte dintre ultimii repatriați din Italia pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu din județul Constanța

Avion pe pista Aeroportului Mihail Kogălniceanu Constanța. FOTO TLnews.ro

În această seară, în jurul orei 19:30, pe Aeroportul Internațional “Mihail Kogălniceanu” Constanța, a aterizat un nou avion din Italia – Roma, parte din transporturile umanitare organizate de Ministerul Afacerilor Externe.

Așa cum s-a întâmplat și la precedentele aeronave, toți pasagerii, în acest caz 187, parcurg pașii obligatorii din triajul epidemiologic.

„Pentru acest transport, țin să-i mulțumesc personal colegului meu, prefectul de Tulcea, dl. Alexandru-Cristian Iordan, care și-a arătat sprijinul ferm pentru noi, în sensul că o parte dintre pasageri – 100 la număr, vor fi duși într-un centru de carantinare din Tulcea. Decizia a fost luată după consultări pe care le-am avut atât cu Prefectul de Tulcea, cât și cu Ministrul de Interne, dl. Marcel Vela. Lupta împotriva COVID-19 este un test de unitate pentru noi toți, iar prin faptul că am găsit sprijin la Tulcea, este o dovadă clară că, prin solidaritate, vom găsi mereu cele mai bune soluții“ a precizat prefectul județului Constanța, George Niculescu.

Ceilalți 87 de români repatriați vor fi duși la un centru de carantinare din județul Constanța, acolo unde vor rămâne, sub paza jandarmilor constănțeni, pentru următoarele 14 zile.

„Sunt și cetățeni de la noi din județ, dar și din alte județe. A fost un gest normal să întindem o mână de ajutor Constanței, care și ea ne-a ajutat de atâtea ori“ a declarat prefectul Tulcei, Alexandru-Cristian Iordan.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*