Tulcea intră sub incidența Codului Portocaliu de vânt și ploi emis de ANM

Meteorologii anunță ploi abundente și vânt de până la 90 km/h

Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod Portocaliu în intervalul 7 octombrie, ora 09:00 – 8 octombrie, ora 15:00

Vor fi ploi importante cantitativ și vânt intens și vor fi afectate cea mai mare parte a Munteniei, Dobrogea și sudul Moldovei.

În județele Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Prahova, Ilfov și Municipiul București, Constanța, Tulcea, Galați și Vrancea ploile vor fi temporar abundente și se vor cumula cantități de apă importante, în general între 40 și 60 l/mp, iar pe arii restrânse peste 80…90 l/mp.
Vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăși local 60 km/h, iar începând din după-amiaza zilei de sâmbătă (7 octombrie) în Dobrogea vântul va sufla tare, cu peste 80…90 km/h.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*