Trupa Phoenix va cânta pe 15 mai la Teatrul Jean Bart din Tulcea

Legendara trupă Pheonix va cânta la Tulcea

UPDATE: Organizatorii au anunțat marți, 15 mai, că evenimentul a fost anulat. Redăm integral mesajul lor:

“Din păcate, din motive independente de voința organizatorilor, concertul programat pentru data de 15 mai la Tulcea se anulează. Teatrul Jean Bart va fi inclus în programul Phoenix în cadrul unui turneu în perioada octombrie-noiembrie. Biletele pot fi returnate în punctele din care au fost achiziționate.”

După anul 2017, în care mitul a aniversat 55 de ani de la momentul expozițiunii, Phoenix se întoarce în fața publicului cu un proiect inedit: o sinteză între ciclul Anotimpurilor prezente pe albumul „Cei ce ne-au dat nume” și Rapsodia 1, emblematică pentru George Enescu.

Muzica lui George Enescu nu se reduce la o cercetare ornamentală şi estetică, ci ea rămâne revelaţia unei realităţi ascunse. Ca si pasărea Phoenix, este el însuşi o stare muzicală, o muzică vie şi generos comunicativă, cu un zbor echivalent cu opera, un mit dăruit tuturor.

Ca în orice proiect inițiat, starea de a fi a păsării Phoenix este și aici cea de dăruire, şi într-o continuă luptă cu diferitele cortine ale fiinţei, ea regândește mereu construcţia actului artistic. Astfel, își propune răspunsul printr-o sinteză între celebrele „Anotimpuri”, din timpul celor care „ne-au dat nume” (muzică arhaică, cu trimiteri profunde, dar trăită prin forța instrumentelor moderne) și sensibilitatea clasică a marelui compozitor Enescu.

Proiect de înaltă ținută culturală însă fără pretenții exclusiviste, „Sinteza” își propune a fi un concert caracterizat prin accesibilitate, cu toată-i mirifica metaforie, prin viziune și profesionalism, un concert în care acordurile rock și ethno-rock care au transformat formația Phoenix în unicat vor purta permanentul mesaj – unul de chemare spre rădăcini culturale astăzi lipsite de atenție.

Concertul va avea loc la Teatrul Jean Bart în 15 mai, la ora 19:00. Biletele sunt disponibile pe eventim.ro și în rețeaua Eventim.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*