Trecerea cu bacul peste Dunăre prin Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea–Orlivka a fost suspendată temporar, marți, 1 septembrie, în urma incidentelor produse în cursul nopții pe teritoriul Ucrainei, a anunțat Garda de Coastă.
Potrivit informării transmise de Garda de Coastă, măsura a fost luată ca urmare a incidentelor înregistrate pe teritoriul ucrainean, în zona Punctului de Trecere a Frontierei Orlivka.
Astfel, participanții la traficul transfrontalier nu pot utiliza temporar bacul care asigură legătura peste Dunăre între Isaccea, județul Tulcea, și Orlivka, Ucraina.
„Garda de Coastă informează participanții la traficul transfrontalier că, în data de 01.09.2026, ca urmare a incidentelor produse în cursul nopții pe teritoriul ucrainean, în zona Punctului de Trecere a Frontierei Orlivka, trecerea cu bacul peste fluviul Dunărea, la Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea – Orlivka, este suspendată temporar”, se arată în informarea instituției.
Reprezentanții Gărzii de Coastă au anunțat că vor transmite noi informații imediat ce trecerea cu bacul va putea fi reluată în condiții normale.

Be the first to comment