Tractorist fără permis, depistat în Sarichioi. Tractorul și remorca nu erau înregistrate

Un bărbat care conducea un tractor agricol și tracta o remorcă a fost depistat de polițiști în localitatea Sabangia, comuna Sarichioi.

Potrivit IPJ Tulcea, acesta nu avea permis de conducere, iar tractorul și remorca nu erau înregistrate.

Incidentul a avut loc pe 22 septembrie, în jurul orei 16:45, când polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Baia au oprit pentru control tractorul agricol.

În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că bărbatul aflat la volan nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, atât tractorul, cât și remorca tractată erau neînregistrate.

Șoferul a fost testat și cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis, conducerea unui vehicul neînregistrat și tractarea unei remorci neînregistrate, precum și pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*