FOTO Tărâmul dintre ape, Delta Dunării și întreaga Dobroge de Nord sunt promovate la Târgul de Turism al României

Oamenii, locurile și tradițiile din județul Tulcea sunt promovate la Târgul de Turism al României. FOTO CJ Tulcea

Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Petre Badea a participat, alături de președintele Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării, Cătălin Țibuleac și de marele campion Ivan Patzaichin, la deschiderea oficială a standului reprezentativ al Județului Tulcea organizat în cadrul celui mai important târg de turism organizat în țara noastră, respectiv Târgul de Turism al României, ediția de primăvară 2020. Standul „Delta Dunării și Dobrogea de Nord – Paradisul dintre ape“ este organizat de Consiliul Județean Tulcea și Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării.

Ajuns la cea de-a 43-a ediție, Târgul de Turism al României rămâne locul ideal de prezentare atât a celor mai interesante oferte și atracții turistice din România și din străinătate, cât și a accesoriilor și gadget-urilor necesare în orice vacanță.

„Avem o țară extraordinară cu valori turistice deosebite, iar ineditul României față de alte state trebuie reliefat prin astfel de evenimente de promovare.
Fără falsă modestie, vă spun că noi, județul Tulcea, venim, și în acest an, în fața dumneavoastră cu o ofertă greu de refuzat: suntem județul care reunește Dunăre, mare, munți, dar și perla coroanei, Delta Dunării. Astfel, pe lângă cei mai vechi munți, avem cel mai nou tărâm, Delta Dunării, un teritoriu care poate deveni emblema întregii țări, o atracție inedită pentru turiștii din întreaga lume.
Dar, în plus, avem și cultură, avem istorie, avem cetăți care merită vizitate, avem mănăstiri – clădiri de patrimoniu de o valoare inestimabilă, care spun povești extraordinare ale trecutului nord-dobrogean. Astfel, cred că județul nostru merită o atenție deosebită atunci când discutăm despre o promovare corectă și coerentă a întregului teritoriu românesc, respectiv a frumuseților de pe aceste meleaguri.
Felicit organizatorii pentru modul profesionist în care au știut să organizeze un astfel de eveniment, iar pe vizitatori îi invit să poposească la standul nostru atât pentru ofertele turistice de nerefuzat, cât și pentru un regal cultural-artistic care se va desfășura pe durata celor patru zile ale târgului“, a declarat vicepreședintele Petre Badea.

Ediția de primăvară a Târgului de Turism al României are loc în perioada 20-23 februarie 2020, în Pavilionul B2 al Romexpo, dedicat atât agențiilor de turism, touroperatorilor, participărilor internaționale și serviciilor turistice, cât și zonelor turistice din România prin intermediul administrațiilor publice locale, asociațiilor de turism, oficiilor de turism, consiliilor județene și primăriilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*