Stadionul Delta din municipiul Tulcea este gazda meciurilor cu echipe din Cahul și Izmail la „Cupa Înfrățirii“

Cupa Înfrățirii se joacă pe stadionul Delta din municipiul Tulcea

La finalul acestei săptămâni, respectiv sâmbătă, 14 septembrie 2019, începând cu ora 16.30, stadionul Delta din municipiu va fi gazda primului turneu de fotbal trilateral între echipe reprezentative din ţările vecine România, Republica Moldova şi Ucraina.

Proiectul „Cupa Înfrăţirii” ediţia 2019, finanţat parţial de Consiliul Local Tulcea conform prevederilor din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, şi-a propus lansarea unei competiţii sportive între echipele reprezentative din cele trei ţări vecine şi anume România, Moldova şi Ucraina, cu reprezentare din oraşele Tulcea, Cahul şi Izmail.

Competiţia va fi organizată cu scopul de a strânge relaţiile de bună vecinătate şi înfrăţire şi prin intermediul sportului şi anume fotbalul.

„Fotbalul este Sportul-Rege ce înfrăţeşte popoarele şi naţiunile lumii, respectând Legile Jocului şi Fair-play-ul faţă de adversar. Astfel, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Tulcea a generat Cupa Înfrăţirii care, prin intermediul fotbalului, ne va aduce mai aproape de fraţii noştri de peste Dunăre dar şi de peste Prut. E o primă ediţie a acestei cupei şi ne dorim să îi dăm continuitate peste ani“, a declarat managerul de proiect, Petre Badea, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Tulcea.

Competiţia „Cupa Înfrăţirii” la fotbal se doreşte a fi benefică fenomenului sportiv şi şi fotbalistic dar şi relaţiilor trilaterale între cele trei ţări, respectiv oraşelor Tulcea, Cahul şi Izmail din România, Moldova şi respectiv Ucraina
Obiectivul specific al proiectului este acela ca prin selecţii succesive să se formeze o echipă de fotbal reprezentativă a municipiului Tulcea, cu jucători legitimaţi sau nelegitimaţi, de la cluburi sportive sau amatori, care să reprezinte municipiul în această competiţie.

Program

Sâmbătă, 14 septembrie 2019

  • Ora 16.30 -19.00 Disputarea meciurilor de fotbal din cadrul Cupei Înfrăţirii: 16.30, Tulcea – Cahul, 17.15, Cahul – Izmail, 18.00, Izmail – Tulcea.
  • Ora 19.00 – 19.15 Festivitatea de premiere, declaraţii de presă

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Tulcea este persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ, autonomă, neguvernamentală şi neutră din punct de vedere politic, religios şi etnic. Asociaţia Judeţeană de Fotbal Tulcea este membru afiliat FRF, fiind o structură sportivă de interes local,persoană juridică de drept privat, având drept scop organizarea, coordonarea si controlul activităţii fotbalistice in judeţul Tulcea, cu excepţia competiţiilor organizate de FRF şi/sau LPF, singura autorizată în acest scop în teritoriul său de competenţă, conform Legii Educaţiei Fizice şi Sportului nr. 69/2000 şi Statului FRF.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*