Șoferii preocupați de telefonul mobil la volan, căutați în trafic de către polițiștii tulceni

Polițiștii tulceni au ieșit în trafic. FOTO IPJ Tulcea

În ziua de 11 decembrie, Poliţia Rutieră Tulcea a desfăşurat, pe raza județului, o acțiune pentru identificarea și sancționarea atât a conducătorilor auto care folosesc telefonul mobil fără sistemul mâini libere, a celor care nu poartă centura de siguranță, precum și a celor care desfășoară alte activități de natură a distrage atenția de la condus.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 74 de sancţiuni contravenţionale, prevăzute de O.U.G. 195/ 2002, au reţinut 7 de permise de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii constatat 2 infracțiuni, ambele privind conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Într-unul dintre cazuri, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Tulcea au depistat un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din județul Buzău, în timp ce conducea un auto, pe strada Orizontului, din municipiu, fiind sub influența băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*