Sindicatul Liber al Navigatorilor, mesaj după incidentul cu nava din Marea Neagră

Misiune de salvare a marinarilor aflați pe nava în flăcări

Sindicatul Liber al Navigatorilor a reacționat în urma incidentului din Marea Neagră, în urma căruia o navă a luat foc și consideră că marinarii ajung să lucreze în zone de risc, fără voia lor și cere ca aceștia să fie protejați.

„Navigatorii sunt victime ale războaielor pe care nu le-au ales, nu sunt combatanti !

Evenimentele tragice din ultimele zile din Marea Neagră, în urma cărora 9 navigatori și-au pierdut viața, iar alți 3 au fost răniți, reprezintă încă o dovadă că războaiele îi lovesc și pe cei care nu au nicio legătură cu ele.

Navigatorii din marina comercială nu participă la conflicte armate. Ei transportă alimente, medicamente, materii prime și bunuri esențiale pentru milioane de oameni. Cu toate acestea, ajung să lucreze în zone de risc, expuși atacurilor, fără ca vina lor să fie alta decât aceea că își îndeplinesc profesia”, a spus Sindicatul Liber al Navigatorilor.

SLN condamnă atacurile la adresa navelor comerciale.

„În timp ce lumea privește conflictele prin prisma intereselor politice și militare, nu trebuie să uităm că, pe mare, navigatorii civili sunt adesea în prima linie. Ei continuă să asigure funcționarea comerțului mondial, asumându-și riscuri pe care nimeni nu ar trebui să fie obligat să le accepte.

Sindicatul Liber al Navigatorilor condamnă orice atac asupra navelor comerciale și își exprimă profunda solidaritate cu familiile navigatorilor care și-au pierdut viața și cu cei răniți.

Facem un apel către Organizația Națiunilor Unite , Organizația Maritimă Internațională (IMO), Organizația Internațională a Muncii (ILO) și către toate statele implicate să ia măsuri urgente pentru garantarea siguranței navigației civile și protejarea navigatorilor aflați în zone de conflict.

Viața navigatorilor nu poate fi considerată un cost colateral al războiului.

Ei nu duc războaie. Ei țin lumea în mișcare.

Respect. Protecție. Siguranță pentru toți navigatorii” – Sindicatul Liber al Navigatorilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*