Sărbătoarea Borșului de Pește din Delta Dunării, de la Crișan, în siguranță sub supravegherea jandarmilor tulceni

Sărbătoarea Borșului de Pește din Delta Dunării, de la Crișan, în siguranță sub supravegherea jandarmilor tulceni

La sfârșitul acestei săptămâni, jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean Tulcea vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul evenimentului Sărbătoarea Borșului de Pește din Delta Dunării Crișan, ediția a II-a, pentru a avea grijă ca toți participanții să fie în siguranță.

Astfel, de vineri, 10 septembrie, și până sâmbătă, 11 septembrie, jandarmii vor fi prezenți în zona de desfășurare a manifestării, în comuna Crișan, unde se vor valorifica tradițiile gastronomice și culturale ale Deltei Dunării. Evenimentul se va desfășura pe Strada Principală, pe o scenă special amenajată, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță.

Pentru ca manifestarea să se desfășoare în siguranță și pentru a preveni evenimente care ar putea duce la tulburarea ordinii și siguranței publice, Jandarmeria Tulcea recomandă participanților:

  • să respecte regulile stabilite de organizatori și forțele de ordine;
  • să nu participe în stare de ebrietate;
  • să nu se implice în conflicte;
  • să supravegheze cu atenție copiii;
  • să fie atenți la bunurile personale;
  • să respecte măsurile individuale de protecție stabilite în contextul stării de alertă.

În cele două zile ale Sărbătorii Borșului de Pește din Delta Dunării vor avea loc prezentări gastronomice, concursuri de gătit pentru turiștii care decid să viziteze zona turistică Crișan și numeroase momente artistice susținute de grupurile folclorice aparținând etniilor care conviețuiesc în Delta Dunării. Capul de afiș al sărbătorii vor fi Elena Gheorghe, Plăieșii și Radu Captari.

Turiștii, localnicii și toți cei care iubesc Delta sunt așteptați cu drag la Crișan să se bucure, în 10 și 11 septembrie, de Sărbătoarea Borșului de Pește din Delta Dunării.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*