Primăria Comunei Casimcea, județul Tulcea, a lansat procedura de recrutare pentru șapte posturi contractuale pe perioadă determinată, în afara organigramei, destinate implementării proiectului „Furnizarea de servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice din Comuna Casimcea, jud. Tulcea”, cod SMIS 350005. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European Plus (FSE+), prin Programul Incluziune și Demnitate Socială (PIDS) 2021–2027.
Posturile disponibile sunt cele de coordonator al Unității de Îngrijiri la Domiciliu, responsabil financiar, responsabil achiziții publice, îngrijitor bătrâni la domiciliu, psiholog, kinetoterapeut și fiziokinetoterapeut. Toate contractele sunt încheiate pe durată determinată, iar activitatea se va desfășura în cadrul serviciului social de tip 8810ID-I – Unitate de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice.
Dosarele de înscriere pot fi depuse la sediul Primăriei Comunei Casimcea, din strada Principală nr. 28, în perioada 4–17 august 2026. Proba scrisă este programată pentru 25 august 2026, iar interviul va avea loc în 31 august 2026. Rezultatele finale ale concursului vor fi afișate pe 3 septembrie 2026.
Condițiile de participare diferă în funcție de post. Pentru funcțiile de coordonator, psiholog, kinetoterapeut, fiziokinetoterapeut, responsabil financiar și responsabil achiziții publice sunt necesare studii superioare și experiență profesională în domeniul de activitate. În cazul postului de îngrijitor bătrâni la domiciliu sunt solicitate studii medii și absolvirea unui curs de formare profesională autorizat, fără obligativitatea unei vechimi semnificative în domeniu.
„Prin acest proiect ne propunem să dezvoltăm un serviciu de îngrijire la domiciliu destinat persoanelor vârstnice din comuna Casimcea, astfel încât acestea să beneficieze de sprijin adaptat nevoilor lor și să poată rămâne cât mai mult timp în mediul familial. În această etapă constituim echipa care va implementa proiectul finanțat din fonduri europene și îi încurajăm pe toți specialiștii care îndeplinesc condițiile să participe la concurs”, a declarat Gheorghe Țilincă, primarul comunei Casimcea.
Personalul selectat va asigura servicii de evaluare, îngrijire și recuperare la domiciliu pentru persoanele vârstnice, precum și managementul administrativ, financiar și operațional al proiectului. Echipa multidisciplinară va include specialiști care vor realiza evaluări, consiliere psihologică, recuperare prin kinetoterapie și fizioterapie, precum și activități de îngrijire personală și sprijin pentru beneficiari.
Candidații trebuie să depună un dosar care include, între altele, cererea de înscriere, actul de identitate, documentele de studii și vechime, cazierul judiciar, adeverința medicală și un curriculum vitae în format Europass. Concursul se desfășoară în baza legislației privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a normelor privind ocuparea posturilor contractuale și a procedurii interne aplicabile proiectelor finanțate din fonduri europene.

Be the first to comment