Sancțiuni contravenționale de 1.800 de lei, constatate de jandarmii tulceni la evenimentele din weekend

Jandarmii care au asigurat măsurile de ordine publică cu ocazia desfășurării evenimentelor din weekend au aplicat șapte sancțiuni contravenționale în valoare de 1.800 de lei și au constatat o infracțiune.

Potrivit Inspectoratului Județean de Jandarmi Tulcea, militarii tulceni au acționat în vederea asigurării unui climat de siguranță pentru persoanele aflate în spațiul public, care au participat la Zilele municipiului Tulcea, Ziua orașului Sulina și Ziua comunei Ostrov.

Pe parcursul celor trei zile de evenimente, au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de loviri și alte violențe și au fost aplicate șapte sancțiuni care au vizat săvârșirea în public de gesturi obscene, proferarea de injurii de natură să tulbure ordinea publică și consumul de alcool în locuri publice, în valoare totală de 1.800 de lei.

De asemenea, jandarmii au reușit să conducă în siguranță la familie un copil care s-a pierdut în mulțime la evenimentele cultural-artistice organizate.

Pe lângă asigurarea măsurilor de ordine publică, jandarmii au desfășurat și activități de prevenire a faptelor antisociale, împărțind pliante cu principalele recomandări pentru participanți, pentru a se asigura că evenimentele se vor desfășura fără incidente.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*