Actele de reglementare pentru activitatea de pescuit comercial în perimetrul Rezervației Biosfera Delta Dunării vor avea valabilitate prelungită până la 1 iulie pescuit comercial în ARBDD

Pregătiți de pescuit. FOTO Adrian BOIOGLU

Având în vedere încheierea în data de 9 iunie a perioadei de prohibiție a pescuitului pe anul 2019, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) anunţă că în baza atribuţiilor şi prevederilor legale în vigoare a stabilit prin Decizie a Guvernatorului ARBDD, prelungirea până la data de 1 iulie a termenului de valabilitate a tuturor actelor de reglementare emise în anul 2018, pentru activitatea de pescuit comercial în perimetrul R.B.D.D..

Decizia a fost adoptată deoarece pentru reglementarea activităţii de pescuit comercial pe anul 2019, respectiv pentru emiterea autorizaţiilor de pescuit comercial, autorizaţiilor de captură, achiziţie, comercializare şi vizarea permiselor de pescuit comercial, a fost necesară apariția Ordinului privind aprobarea măsurilor de reglementare a efortului de pescuit şi cotele de pescuit alocate pentru anul 2019, precum şi a Ordinului privind nominalizarea punctelor de debarcare şi a centrelor de primă vânzare în vederea desfăşurării activităţii pe anul 2019, ultimul fiind publicat în Monitorul Oficial al României, nr. 448 din data de 5 iunie.

Până în prezent la ARBDD au fost depuse circa 600 de cereri de autorizare a pescuitului comercial și emiterea actelor de reglementare aferente presupune o muncă laborioasă care necesită un timp de procesare a datelor.

Persoanele fizice şi juridice autorizate să desfăşoare activitatea de pescuit comercial în perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, sunt obligate să deţină asupra lor toate documentele necesare desfăşurării activităţii de pescuit comercial, conform prevederilor legislaţiei în vigoare şi a Deciziei Guvernatorului ARBDD.

Decizia a fost emisă în conformitate cu următoarele acte normative:

  • Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării” cu modificările şi completările ulterioare;
  • H.G. nr. 1217/2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a structurii organizatorice ale ARBDD, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ordinul nr. 126/807/2017 pentru aprobarea Normelor privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul public al statului în vederea practicării pescuitului comercial în habitatele piscicole naturale din ariile naturale protejate;
  • OUG nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura cu modificările şi completările ulterioare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*