Un mesaj RO-Alert a fost transmis miercuri, 26 august, în jurul orei 13:15, pentru zona de nord-est a județului Tulcea.
Potrivit mesajului primit de populație, există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian, iar oamenii sunt sfătuiți să își păstreze calmul și să se adăpostească în beciuri sau în adăposturi de protecție civilă.
În lipsa unui adăpost, autoritățile recomandă ca oamenii să rămână în interiorul locuințelor și să stea departe de ferestre și de pereții exteriori.
Durata estimată a alertei este de 90 de minute.
Mesajul a fost transmis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și vizează locuitorii din zona de nord-est a județului Tulcea.
Potrivit Ministerului Apărării Naționale, miercuri, 26 august, sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat o țintă aeriană la aproximativ 8 km nord de Vâlcove, Ucraina, în proximitatea frontierei cu România.
„Un elicopter IAR-330 PUMA SOCAT al Forțelor Aeriene Române a fost ridicat de la sol pentru monitorizarea situației.
Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din nordul și din estul județului Tulcea. Un mesaj RO-Alert a fost transmis la ora 13:15″ – MApN.

Be the first to comment