Primarul Tulcei, Ștefan Ilie, vizitat de Ambasadorul Republicii Turcia în România

Primarul Tulcei, Ștefan Ilie, vizitat de Ambasadorul Republicii Turcia în România

Primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, a primit, vineri, 30 octombrie, vizita Ambasadorului Republicii Turcia în România, Excelența Sa Füsun Aramaz. La întâlnirea oficială au mai participat președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Turci în România, Güven Güngör, Consulul Onorific al Republicii Turcia la Tulcea, Daniel Ilușcă, deputatul Iusein Ibram, reprezentant al Uniunii Democrate Turce din România, precum și reprezentanți ai Consulatului General al Republicii Turcia la Constanța și ai Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din România.

Excelența Sa Füsun Aramaz și-a exprimat disponibilitatea cu privire la continuarea bunelor relații diplomatice și extinderea colaborării.

„Este o zi de bun augur pentru a începe o prietenie care sa se concretizeze într-o relație economică”.

Ștefan Ilie a apreciat vizita ambasadorului Turc, în special că aceasta este prima întâlnire de rang înalt de la preluarea mandatului de primar.

„Sunteți primul înalt oficial care ne vizitează de când am preluat mandatul și cred că dumneavoastră îmi veți purta noroc. Si noi speram că vă vom purta dumneavoastră noroc în activitate”, a spus primarul Tulcei.

El a fost felicitat și de președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Turci în România, Güven Güngör.

„Domnule primar, vă doresc succes, deși nu este nevoie, am descoperit în dumneavoastră un om practic și pragmatic. Tulcenii sunt norocoși și înțelepți prin alegerea dumneavoastră. Așa cum ați spus mediul de afaceri caută posibilități, și Tulcea are posibilități”, a declarat Güven Güngör.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*