Scandalul fetei bătute în plină stradă. Primarul din Babadag dă vina pentru situația din oraș pe lipsa forțelor de ordine

Orașul Babadag. FOTO Facebook/Babadag pentru voi

O minoră a fost călcată în picioare în centrul Babadagului fără ca cineva să intervină. Bătaia a fost filmată de către soțul uneia dintre agresoare, iar după mai bine de două săptămâni, a ajuns pe Facebook. Abia atunci au aflat și autoritățile de cele întâmplate.


Citește și: VIDEO O tânără din Babadag a fost scoasă de păr dintr-un magazin și călcată la propriu în picioare


Polițiștii au intervenit, le-au identificat pe autoare și le-au audiat, fiind deschis un dosar de cercetare penală. Localnicii din Babadag s-au arătat revoltați de faptul că a fost trecut cu vederea un astfel de incident și că nimeni nu a luat măsuri, cerându-se demisia șefului Poliției Babadag. Unele dintre acuze s-au îndreptat și către primarul din Babadag. Acesta însă, a făcut postat pe o pagină de Facebook, propria variantă cu cauzele care au dus la această situație, și a arătat cu degetul spre autoritățile centrale.

„Nu s-a înregistrat nici o solicitare la 112 sau pe telefoanele Poliției Locale sau naționale! Poate că și nepăsarea, evitarea implicării noastre, a fiecăruia, în astfel de situații a condus de-a lungul timpului la apariția de astfel de manifestări mai mult sau mai puțin violente! (…)  Am făcut sesizări și memorii la toate structurile superioare iar ,,celebru” rămâne răspunsul dat de prefectura Tulcea la un memoriu semnat de peste 600 de băbăieni, răspuns prezentat în fotocopie. Prin care (atenție! Era 2015!) ni se promitea completarea efectivelor poliției, mutarea sediului, cedat de noi încă din 2014 către MAI, caz în care efectivele erau suplimentate cu, nu râdeți, UN CÂINE! Iată că de atunci nu numai că nu s-a făcut nimic în acest sens ba efectivele poliției au fost micșorate deși eu am solicitat să fie la același nivel cu cele de la Măcin (la ora actuală Poliția Babadag trebuie să facă față cu aproape jumătate din personalul din organigramă care este oricum mai mică decât la Măcin!)“ a postat primarul Georgian Caraman.

La solicitarea TLNews.ro, reprezentanții IPJ Tulcea au făcut o serie de precizări.

„În urma pensionărilor, Poliția Babadag a rămas cu 60% din efective, urmând ca acestea să fie suplimentate după ce vor absolvi cele două promoții de agenți de poliție. În ceea ce privește suplimentarea funcțiilor, acest lucru o poate face doar ordonatorul de credite – Ministerul de Interne și respectiv IGPR-ul“, au transmis reprezentanții IPJ Tulcea.

Aceștia au mai precizat că în ceea ce privește clădirea pusă la dispoziție, se lucrează în funcție de fonduri la modificarea, adaptarea și dotarea ei pentru a fi transformată din spital în sediu de poliție.

Edilul din Babadag îi așteaptă pe toți cei care doresc să cunoască corect situația luni 18 iunie începând cu ora 17.00 la sediul Primăriei, pentru a vedea ce se poate face în condițiile legii pentru a rezolva situația. Acesta vrea ca în prima ședință de consiliu local să fie prezent Prefectului județului, comandatul IPJ Tulcea, comandantului Poliției Babadag precum și a comandanților de la Jandarmerie care să le spună se poate face.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*