Prefectura Tulcea cumpără ambarcațiune de 150.000 euro de patrulare, intervenție, control/salvare pentru ISU Delta Tulcea

Prefectura Tulcea. FOTO Cătălin Schipor

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a județului Tulcea a adoptat o hotărâre ce vizează necesitatea achiziţionării unei ambarcaţiuni la nivelul Instituţiei Prefectului – Judeţul Tulcea. Ambarcațiunea evaluată la 150.000 de euro va fi achiziționată prin Programul Operațional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020, sprijinul financiar nerambursabil fiind de 100%.

Potrivit notei de fundamentare a achiziției, este vorba de o ambarcațiune de patrulare, intervenție, control/salvare. Achiziționarea navei specializate se impune  în contextul luării de măsuri imediate pentru a împiedica producerea de tragedii umane, precum şi de a consolida mecanismele de abordare a situaţiilor de urgenţă determinate de inundaţii sau fenomene hidrometeorologice periculoase, prevenirea, depistarea și limitarea epizootiilor ce pot să apară în zona Deltei Dunării.

Necesitatea achiziționării acestei nave este impusă și de faptul că, accesul în localităţile din Deltă, în număr de 8, nu poate fi realizat pe căi de comunicaţii terestre, drept urmare transportul de pasageri şi marfă se asigură pe cele trei braţe ale Dunării, respectiv, Chilia, Sulina şi Sfântu Gheorghe dar şi pe canalele interioare, cu nave fluviale, inclusiv ambarcaţiuni mici.

Totodată această achiziție este strict necesară în vederea desfăşurării activităţii de monitorizare şi gestionare eficientă a situaţiilor de urgenţă, pentru luarea unei decizii în scopul prevenirii apariţiei unui eveniment neplăcut în perioadele cu intemperii şi pentru evitarea pierderilor de vieţi omeneşti şi reducerea pagubelor, caz în care se impune deplasarea la faţa locului, în mod operativ, a persoanelor responsabile cu gestionarea situaţiilor de urgenţă din cadrul Instituţiei Prefectului – Judeţul Tulcea, a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Tulcea și a Centrului Local de Combatere a Bolilor Tulcea.

În acest sens s-a identificat sursa de finanțare din fonduri europene, respectiv Strategia de Dezvoltare Locală elaborată de Asociaţia „Grup Local pentru Pescărie Durabilă în Delta Dunării”, Programul Operațional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020, Măsura 3 – Promovarea bunăstării sociale, a inovării și a patrimoniului cultural al zonei – activitatea eligibilă: accesul la serviciile de bază în zonele pescărești greu accesibile. Conform Ghidului Solicitantului, ca și organism de drept public, sprijinul financiar nerambursabil este de 100%, iar cvloarea investiției se preconizează a fi de 150.000E.

Pe baza acestor argumente, în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Tulcea s-a constatat necesitatea achiziţionării unei ambarcaţiuni la nivelul Instituţiei Prefectului – Judeţul Tulcea, în vederea efectuării activităţilor de patrulare, intervenţie, control/salvare, urmând ca Instituția Prefectului să demareze procedurile necesare obţinerii fondurilor pentru achiziţia ambarcaţiunii specificată.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*