Polițiștii tulceni au dat amenzi de 13.500 de lei în ultimele 24 de ore

Control al polițiștilor tulceni. FOTO IPJ Tulcea

Polițiștii din cadrul IPJ Tulcea au desfășurat noaptea trecută o acțiune pe raza municipiului, pentru verificarea modului în care se respectă prevederile HG nr. 935/2020, ocazie cu care au dat amenzi în valoare de 13.500 de lei.

În cadrul actiunii, organele de control au verificat documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuință, în intervalul orar 23.00-05.00, precum și portul mastii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura de către persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.

Astfel de acțiuni vor fi desfășurate zilnic și în perioada următoare pe raza întregului județ.

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii tulceni împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniu, au desfășurat actiuni de verificare cu efective mărite pe raza întregului județ, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov 2, la activitățile de verificare participând peste 112 forțe de ordine.

Astfel, au fost verificate 89 de societăți comerciale și 21 de mijloace de transport în comun.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 85 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 13.500 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție dispuse în această perioadă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*