Polițiștii de frontieră tulceni au intervenit pentru salvarea unui pescar căzut în apă în Delta Dunării

Polițiștii de frontieră au răspuns apelului 112. FOTO Garda de Coastă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Pardina au intervenit pentru salvarea unui cetățean român care căzuse în Canalul Sireasa, în timp ce se afla la pescuit.

În ziua de 5 noiembrie, în jurul orei 17.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Pardina au fost informați de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta” Tulcea că un bărbat aflat la pescuit pe Canalul Sireasa a solicitat ajutorul după ce i s-a făcut rău.

Imediat, s-a dispus efectuarea unei misiuni cu o ambarcațiune rapidă și un autoturism de intervenție, pentru identificarea acestuia. De asemenea, la intervenție a participat și un polițist din cadrul Postului de Poliție Ceatalchioi.

„S-a solicitat sprijinul colegilor, aceștia având un echipaj în zonă. La eveniment au fost alocate doua echipaje navale aparținând ISU și un echipaj terestru aparținând Poliției de Frontieră. Acesta din urma a reușit să identifice persoana în cauză, sa o extragă din mediul respectiv și să o predea unui echipaj de Ambulanță. Persoana nu se afla în apa ci într-o zonă mlăștinoasă și a apelat singura numărul de urgență 112“, a precizat colonelul Daniel Petrov, comandantul ISU Delta Tulcea.

Bărbatul, cetățean român în vârstă de 69 de ani, a fost transportat în localitatea Tudor Vladimirescu de unde a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Tulcea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*