Poliția Rutieră desfășoară acțiuni pentru creșterea siguranței bicicliștilor în trafic

Poliția Rutieră desfășoară, în perioada 1 – 31 iulie 2026, activități preventive și de informare dedicate creșterii gradului de siguranță al bicicliștilor și reducerii numărului de accidente rutiere în care aceștia sunt implicați.

Potrivit IPJ Tulcea, acțiunile urmăresc responsabilizarea participanților la trafic și promovarea respectării regulilor de circulație, prin intervenții în zonele și intervalele orare cu risc ridicat de producere a accidentelor.

Vor fi monitorizate cu prioritate centrele urbane, străzile intens circulate, zonele rezidențiale, parcurile, piețele, zonele de agrement și drumurile județene și naționale tranzitate frecvent de bicicliști.

În cadrul campaniei, polițiștii rutieri vor desfășura activități preventiv-educative, oferind recomandări privind:

  • respectarea regulilor de circulație;
  • acordarea priorității;
  • deplasarea regulamentară pe partea carosabilă;
  • semnalizarea schimbării direcției de mers;
  • utilizarea echipamentelor obligatorii și a elementelor de vizibilitate;
  • evitarea conducerii bicicletei sub influența alcoolului.

Totodată, bicicliștilor le vor fi reamintite principalele obligații prevăzute de legislația rutieră:

  • -persoanele cu vârsta de 14 ani sau mai mult pot conduce biciclete pe drumurile publice;
  • -casca de protecție este obligatorie pentru bicicliștii cu vârsta sub 16 ani;
  • -bicicleta trebuie să fie echipată cu sistem de frânare eficient, sistem de direcție funcțional, avertizor sonor, lumină albă în față, lumină roșie în spate și elemente fluorescent-reflectorizante, toate în stare de funcționare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*