Pește transportat ilegal, depistat și confiscat de către polițiștii de frontieră tulceni

Peștele a fost confiscat de către polițiștii de frontieră. FOTO Poliția de Frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul structurilor teritoriale ale Gărzii de Coastă au depistat, în zona de competență, cinci cetăţeni români care transportau peste 140 kilograme de pește, fără să aibă documente legale.

În data de 7 noiembrie, poliţiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Isaccea, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control pe raza localității Isaccea, județul Tulcea, un autoturism înmatriculat în România, în care se aflau trei cetățeni români, cu vârste cuprinse între 49 și 55 de ani, domiciliați pe raza judeţului Prahova.

Un alt echipaj al Poliției de Frontieră a oprit pentru control, pe raza comunei Luncavița, județul Tulcea, un autoturism înmatriculat în România, condus de un cetățean român, în vârstă de 43 de ani, domiciliat pe raza judeţului Tulcea.

În urma controlului efectuat asupra celor două autoturisme, polițiștii de frontieră au descoperit, cantitatea de 145 kilograme de peşte, diferite specii, pentru care persoanele în cauză nu deţineau documente de transport.

Cantitățile de peşte au fost predate unor societăți comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deținere și transport fără documente legale a peștelui, la finalizare fiind luate măsurile legale care se impun

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*