Peste 60 kilograme de peşte fără documente legale, confiscate de poliţiştii de frontieră tulceni

Peștele a fost confiscat de către polițiștii de frontieră. FOTO Poliția de Frontieră

Poliţiştii de frontieră tulceni au descoperit doi cetăţeni români care transportau, cu un autoturism, cantitatea de 65 kilograme peşte, fără documente legale.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea, acţionând în data de 20 martie în baza unei informaţii, au oprit în dreptul localităţii Zebil, judeţul Tulcea, un autoturism în care se aflau două persoane.

Astfel, în cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei doi sunt cetățenii români, V.M. şi V.G., în vârstă de 40, respectiv 46 de ani, ambii cu domiciliul pe raza judeţului Tulcea.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit în habitaclul autovehiculului, trei saci în care se afla cantitatea de 65 kilograme de peşte, specia fitofag, în stare proaspătă, pentru care persoanele în cauză nu deţineau documente legale.

Întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “deţinerea și transportul fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte”, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*