Peste 170 de kilograme de pește, depistate de polițiștii de frontieră tulceni

Pește pescuit în perioada de prohibiție. FOTO cu rol ilustrativ

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia au depistat, în zona de competență, unelte de pescuit amplasate în zona Canalului Sulimanca, care conțineau o captură de peste 170 de kilograme de pește.

Potrivit Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Chilia, aflați în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu în zona Canalului Sulimanca, au descoperit la sfârșitul săptămânii trecute, în apă, o unealtă de pescuit tip vintir.

„Deoarece ne aflăm în perioada de prohibiție, s-a procedat la scoaterea vintirului din apă, constatându-se astfel că în plasă exista o captură semnificativă de pește prinsă în respectiva unealtă. În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că erau 174 kilograme de pește capturate din specia somn, care au fost predate unei societăți de profil”, au precizat reprezentanții Gărzii de Coastă.

Polițiștii de frontieră derulează verificări în vederea identificării persoanelor implicate, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pescuit comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode și mijloace, al peștilor și al altor viețuitoare acvatice, în perioada de prohibiție.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*