Peste 100 de persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Tulcea în prima lună a anului

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea. FOTO Cătălin Schipor

În prima luna a anului 2020, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Tulcea au fost încadrate în muncă 108 persoane, dintre care 69 de femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 18 au peste 45 de ani, 24 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 28 au între 25 și 35 de ani, iar 38 sunt tineri sub 25 de ani (34 tineri NEET).

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 76 provin din mediul urban, iar 32 de persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii profesionale (34), urmate de cele cu studii liceale (32). Numărul celor cu studii gimnaziale este de 30, iar cei cu studii primare sunt în număr de 12.

Persoanele angajate în perioada menţionată, prin intermediul AJOFM Tulcea, nu au făcut parte din categoria persoanelor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în prima luna a anului 2020, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 544 de persoane.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Tulcea NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*