VIDEO Pescador turcesc, prins la braconat în apropiere de Sfântu Gheorghe, alungat cu focuri de armă din zona economică exclusivă a României

Operațiune de căutare în Marea Neagră după ce un pescador a fost dat dispărut. FOTO cu rol ilustrativ

Un pescador turcesc, prins la pescuit ilegal în zona economică exclusivă a României, a fost urmărit cu focuri de armă de polițiștii de frontieră, dar a reușit să scape în apele teritoriale ucrainene.

Potrivit Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța, acționând în baza unei informații, au executat duminică, 14 martie, o misiune de patrulare cu nava MAI 0201, în zona economică exclusivă a României. Astfel, la o distanță de aproximativ 48 de mile marine de localitatea Sfântu Gheorghe, a fost detectat un pescador pavilion Turcia care desfășura activități de pescuit ilegal.

Polițiștii de frontieră de pe nava Gărzii de Coastă au efectuat somațiile legale pentru oprirea ambarcațiunii folosind mijloace radio, semnale optico-vizuale și acustice.

„Având în vedere că pescadorul vizat nu a răspuns somațiilor, polițiștii de frontieră au întreprins gradual demersuri specifice, constând în executarea de foc de avertisment prin utilizarea armamentului de la bordul navei. Menționăm, că pe timpul acțiunii nu a fost rănită nicio persoană și nu au rezultat pagube materiale”, au precizat reprezentanții Gărzii de Coastă.

Ulterior măsurilor întreprinse, pescadorul pavilion Turcia a părăsit zona economică exclusivă a României, intrând în apele teritoriale ucrainene.

A fost informată Garda de Coastă din Turcia în vederea dispunerii măsurilor legale față de pescadorul turcesc. De asemenea, polițiștii de frontieră au desfășurat activități de recuperare a plaselor de pescuit, până în prezent fiind recuperate din mare un număr de 47 de plase de pescuit în lungime de aproximativ 50 de metri fiecare, fără pește prins, acțiunea urmând a fi continuată împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Pescuit si Acvacultură (ANPA).

În cauză, polițiștii de frontieră s-au sesizat din oficiu și au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pescuit comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit și pescuitul cu alte unelte sau scule neautorizate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*