Patru ucraineni au încercat să intre în țară, pe la Isaccea, cu teste COVID falsificate

Sediul Sectorului de Frontieră Isaccea. FOTO Poliția de Frontieră

Polițiștii de frontieră din Isaccea au depistat patru cetățeni ucraineni care au prezentat autorităților competente teste negative pentru detecția infecției cu virusul SARS-CoV-2, care s-au dovedit a fi false.

Potrivit Gărzii de Coastă, în cursul zilei de sâmbătă, 15 ianuarie, în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea s-au prezentat pentru a intra în țară patru cetățeni ucraineni, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 25 de ani, pasageri într-un autoturism. Aceștia au prezentat autorităților competente, pentru control, teste PCR cu rezultate negative pentru detecția infecției cu virusul SARS-CoV-2.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea testelor prezentate, la solicitarea reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Tulcea, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, constatând faptul că documentele în cauză nu sunt autentice. Cele patru persoane au recunoscut faptul că testele sunt false, scopul principal fiind acela de a evita carantina pe teritoriul României.

În prezent, polițiștii de frontieră tulceni efectuează verificări față de cele patru persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătură privată, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun, iar cele patru persoane nu au mai intrat in România, întorcându-se în Ucraina.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*