Patru persoane au fost rănite, duminică, într-un accident în lanț petrecut în Enisala

Patru persoane, rănite într-un accident în lanț petrecut în Enisala. FOTO IPJ Tulcea

Patru persoane au fost rănite, duminică, într-un accident petrecut pe DJ 222, în apropierea cetății Enisala, în care au fost implicate trei autoturisme.

Potrivit polițiștilor tulceni, un bărbat de 49 de ani, din București, în timp ce conducea pe DJ 222, în apropierea cetății Enisala, nu a păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul care circula în față, condus de un bărbat de 21 de ani, din Constanta, cu care a intrat in coliziune. La rândul său, acesta a fost proiectat într-un alt autoturism, condus în același sens de mers de un bărbat de 33 de ani, din Năvodari.

În urma accidentului a rezultat rănirea a patru pasageri, doi din cel de-al doilea autoturism și doi din al treilea.

Toți conducătorii posedau permis de conducere și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii au întocmit în cauză un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*