Paștele catolic și Sărbătoarea Floriilor, în siguranță sub supravegherea polițiștilor tulceni

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii tulceni vor fi la datorie, pentru ca Sărbătorile Pascale Catolice și Sărbătoarea Floriilor să fie celebrate în siguranță.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, peste 200 de polițiști vor acționa în această perioadă, în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții ale statului cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice, în zona lăcașurilor de cult de pe raza județului Tulcea, unităților de alimentație publică precum și în locurile aglomerate (gări, autogări, piețe, târguri și oboare).

Efectivele de poliție care participă la misiuni în această perioadă vor acționa, pe de o parte pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, iar pe de altă parte pentru combaterea acelor fapte care încalcă normele în vigoare.

Polițiștii vor fi la datorie pentru prevenirea oricăror incidente cât și pentru ca fiecare cetățean să se bucure de aceste sărbători.

Totodată, polițiștii rutieri se află pe principalele artere din județ, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și le recomandă celor care pornesc la drum către destinațiile alese, să fie atenți, să nu se grăbească, să respecte regulile de circulație, întrucât important este să ajungeți în siguranță la destinație.

Va fi folosită, în cadrul misiunilor specifice, aparatura de supraveghere a traficului și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, de către toate formațiunile de poliție rutieră, în intervalele în care se preconizează un trafic intens, în funcție de condițiile atmosferice și de evoluția valorilor de trafic înregistrate.

De asemenea, vor fi verificați agenții economici care desfășoară activități de prelucrare, depozitare, transport, comercializare de animale vii, ouă sau alimente de origine animală, produse de panificație, precum și vin sau alte băuturi alcoolice, sub aspectul respectării normelor sanitar-veterinare și înregistrării în evidențele financiar-contabile a cantităților de mărfuri aprovizionate sau vândute.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*