O sobă suprasolicitată a provocat un incendiu în localitatea Frecăței

Pompierii au împiedicat ca focul să se extindă. FOTO ISU Delta Tulcea

Un incendiu a izbucnit la o casă după ce proprietarul a băgat prea multe lemne pe foc, suprasolicitând astfel soba. Pompierii au intervenit pentru a limita pagubele, dar chiar și așa, tot au ars trei încăperi.

Salvatorii Detașamentului de pompieri a ISU Delta Tulcea au fost solicitați în jurul orei 15:50, să intervină în localitatea Frecăței pentru limitarea efectelor unui incendiu care se manifesta la o casă. La locul solicitat au intervenit zece pompieri militari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au reușit să stingă incendiul în limitele găsite, fiind afectate trei încăperi  – un hol, o baie și o bucătărie.

Din fericire nu au fost înregistrate victime.

Cauza probabilă producerii incendiului a stabilită de către pompieri ca fiind o sobă suprasolicitată, iar efectul termic a dus la aprinderea elementelor combustibile din jur.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*