O dronă a fost doborâtă în Marea Neagră, în zona Sulina – Chilia

Aeronavă F-16. FOTO Arhiva MApN / Bogdan Pantilimon
Aeronavă F-16. FOTO Arhiva MApN / Bogdan Pantilimon

O nouă dronă a fost doborătă, duminică, în Marea Neagră, în zona Sulina – Chilia, a anunțat președintele Nicușor Dan.

„O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10:13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale ale României, în zona Sulina–Chilia.

Îi felicit pe piloții români și pe echipele de la sol pentru profesionalismul, curajul și eficiența cu care își îndeplinesc misiunile. Prin acțiunea lor, contribuie la apărarea teritoriului național și la siguranța cetățenilor români.

Potrivit anchetei desfășurate de Parchetul General, drona doborâtă vineri dimineață este de tip Shahed, utilizată de Federația Rusă în războiul de agresiune împotriva Ucrainei.

Investigațiile privind dronele doborâte ieri și astăzi sunt în desfășurare.

Protestul diplomatic al României fațǎ de Federația Rusǎ va fi fundamentat pe aceste cercetări.

Este inadmisibil și intolerabil ca Federația Rusǎ să continue încălcarea spațiului aerian al României, care este, în același timp, spațiu aerian al NATO și al Uniunii Europene. Astfel de acțiuni sunt inacceptabile și le tratǎm cu toată seriozitatea, alǎturi de aliații noștri” – Nicușor Dan.

De asemenea, Ministerul Apărării Naționale a transmis un mesaj în legătură cu acest eveniment.

Piloții noștri au doborât o a treia dronă intrată în spațiul aerian românesc!

În această dimineață, la 10:13, un pilot român, aflat la manșa unei aeronave de luptă F-16 a Forțelor Aeriene Române, a doborât o a treia dronă intrată în spațiul aerian al României.

Drona a fost doborâtă deasupra Mării Negre” – MApN.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*