În noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie, între orele 20:00 și 04:00, polițiștii și jandarmii tulceni au desfășurat o amplă acțiune de control în municipiul Tulcea, în cadrul operațiunii naționale „Blocada”. Scopul misiunii a fost menținerea ordinii și siguranței publice, prevenirea consumului de substanțe interzise și reducerea riscurilor rutiere.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, la acțiune au participat 53 de polițiști și jandarmi. În total, au fost legitimate 278 de persoane, dintre care opt au fost conduse la sediul poliției pentru clarificări. De asemenea, au fost oprite și controlate 35 de autovehicule, fiind efectuate nouă testări pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive și șase testări cu aparatul etilotest.
În urma verificărilor, polițiștii au aplicat 65 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 21.552 de lei: 41 pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, 21 pentru abateri rutiere și 3 pentru fumat în spații interzise. Totodată, a fost reținut un permis de conducere pentru consum de alcool și au fost retrase patru certificate de înmatriculare. Au fost constatate și patru infracțiuni – două de natură economică și două la regimul rutier.
Printre cazurile semnificative se numără controlul efectuat la un club de noapte de pe faleză, unde polițiștii au constatat că unitatea funcționa fără autorizație legală. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru exercitarea fără drept a unei activități comerciale. În același local, un artist care presta servicii muzicale a fost depistat că a încasat aproximativ 3.000 de lei fără contract și fără a declara veniturile la autoritățile fiscale, fiind deschis un dosar penal pentru evaziune fiscală.
„Siguranța ta începe cu responsabilitatea ta! Nu urca la volan dacă ai consumat alcool sau substanțe interzise. Respectă legea – pentru tine, pentru familie, pentru comunitate. Împreună, facem Tulcea un loc mai sigur!”, au transmis reprezentanții Poliției Tulcea.

Be the first to comment