Membrii juriului distincției turistice „Mărul de Aur“ vizitează Delta Dunării și județul Tulcea

Trofeul Mărul de Aur

În anul 2009, datorită dosarelor de candidatură înaintate de „Clubul Presei de Turism FIJET România”, președinții asociațiilor naționale afiliate la FIJET au decis să acorde României trei trofee „Mărul de Aur”, unul dintre acestea revenind județului Tulcea – Delta Dunării.

Trofeul „Mărul de Aur“ este echivalentul Oscarurilor pentru turism și este decernat de către Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism încă din anul 1971.

Anul acesta, în perioada 6-9 iunie, membri ai FIJET din Spania, Belgia, Slovacia și România participă la o vizită de informare în Dobrogea de Nord și Delta Dunării.

Printre obiectivele turistice pe care le vor vedea ziariștii membri ai FIJET se numără Crama Dobrogeană Alcovin din Măcin, bazilica paleocreștină de la Niculițel, Sulina, trasee turistice din zona Crișan, nou-deschisul complex turistic de la Lebăda, cetatea Enisala, incinta de pescuit Cormoran și acvariul din Tulcea, care l-a cucerit în urmă cu câțiva ani pe prințul Albert de Monaco.

Vizita de informare a membrilor FIJET face parte din eforturile constante ale Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării și ale Clubului Presei de Turism FIJET România pentru promovarea Deltei Dunării și a Județului Tulcea, eforturi care, în ultima perioadă au dus la creșterea numărului de turiști în această zonă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*