Medicul veterinar Gheorghe Stamate a încetat din viață

Gheorghe Stamate

Medicul veterinar Gheorghe Stamate a încetat din viață, iar slujba de înmormântare va avea loc miercuri, 13 mai, de la ora 12, la Catedrala „Sfântul Nicolae” din Tulcea.

„Cu profundă durere și nemărginită tristețe, familia anunță trecerea la cele veșnice a celui care a fost dr. Stamate Gheorghe, medic primar veterinar, un om de o aleasă noblețe sufletească și o rară valoare profesională. Plecarea sa lasă în urmă un gol imens, dar și o moștenire de respect, onoare și lumină, care va dăinui peste timp”.

Trupul neînsuflețit este depus la capela Catedralei „Sfântul Nicolae” din Tulcea. Slujba stâlpilor va avea loc marți, de la ora 18:00, iar slujba de înmormântare se va desfășura miercuri, începând cu ora 12:00, la Catedrala „Sfântul Nicolae” din Tulcea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*