Medicii militari români și americani oferă servicii medicale gratuite în localitățile izolate din Delta Dunării

Asistență medicală militară în Delta Dunării. FOTO Andrei Pap

Un grup alcătuit din medici militari din Forțele Navale Române și personal medical al Gărzii Naționale din statul Alabama, SUA oferă, în perioada 1-6 septembrie, servicii medicale gratuite în câteva localități izolate din Delta Dunării. Obiectivul principal al acestei acțiuni îl reprezintă diversificarea metodelor de instruire ale personalului medical și a modalităților de acțiune în sprijinul populației civile.

Luni, 2 septembrie, caravana medicală a început misiunea în localitatea C.A. Rosetti, unde au fost consultate circa 100 de persoane. Cele 23 de cadre medicale militare au instalat un ambulatoriu care a fost împărțit în săli de triaj, de recoltare sânge și de consultații (medicină internă, oftalmologie, medicină dentară și pediatrie). Localnicii au beneficiat de servicii medicale gratuite și au primit informații referitoare la măsurile de acordare a primului ajutor și la de igienă orală. Până la sfârșitul săptămânii, sunt programate acțiuni specifice în localitățile Cardon, Sfiștofca, Letea și Sulina.

Activitatea desfășurată de către personalul medical din Forțele Navale Române și din statul american Alabama se înscrie în sfera acțiunilor umanitare, în sprijinul populației civile din zonele izolate ale Deltei Dunării, iar suportul logistic este asigurat de către militarii Regimentului 307 Infanterie Marină din Babadag. De asemenea, acțiunea medicilor militari români și americani subliniază importanța interoperabilității bilaterale, în cadrul parteneriatului strategic româno-american, și consolidează modalitățile de reacție din domeniul măsurilor de apărare colectivă al NATO.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*