Măsuri suplimentare pentru reducerea cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2, luate în Sulina, Dăeni, Mihai Bravu și Topolog

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a hotărât luarea unor măsuri pentru diminuarea impactului riscului de îmbolnăvire cu coronavirus la nivelul orașului Sulina și a comunelor Dăeni, Mihai Bravu și Topolog, începând de sâmbătă, 12 decembrie.

Astfel, pe fondul înregistrării unei rate de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 de peste 1,5 cazuri la 1.000 locuitori, începând de sâmbătă, 12 decembrie, și până la data de 25 decembrie, la nivelul localităților Sulina, Dăeni, Mihai Bravu și Topolog se instituie următoarele măsuri.

  1. Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;
  2. Se interzice organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale;
  3. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00;
  4. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00;
  5. În situația în care activitatea operatorilor economici prevăzuți la pct. (3) și (4) este restricționată sau închisă, se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
  6. Operatorii economici prevăzuți la pct. (3) și (4) vor respecta oblațiile stabilite prin Ordinul comun al ministrului Sănătății al ministrului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri nr.1493/ 2788/ 149/ 2020 pentru aprobarea normei privind stabilirea măsurilor specifice de prevenire a răspândiri virusului SARS-CoV-2 pentru activitățile de preparare, comercializare consum al produselor alimentare si/sau băuturilor alcoolice nealcoolice în unitățile de alimentație publică de tipul restaurantelor și cafenelelor din interiorul clădirilor, precum și în spațiile special amenajate din exteriorul clădirilor;
  7. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maxima a spațiului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*