Marinarii sunt prezenți de Ziua Armatei la evenimente în Tulcea, Babadag și Brăila

Veteranii de Război sunt celebrați la Tulcea. FOTO Prefectura Tulcea

Forțele Navale Române vor sărbători Ziua Armatei României în șase orașe din țară, unde se vor organiza ceremonii militare și religioase pentru cinstirea memoriei eroilor Patriei. Marinarii militari vor participa vineri, 25 octombrie, cu expoziții de tehnică și armament, precum și la activități culturale desfășurate în Constanța, Mangalia, Tulcea, Brăila, Babadag și București.

La Tulcea, este planificat joi, 24 octombrie, în intervalul orar 13.00-14.00, un simpozion dedicat Zilei Armatei României, iar ceremonia militară și religioasă va avea loc vineri, 25 octombrie, începând cu ora 10.00, în Cimitirul Eroilor.

La Brăila, ceremonia militară și religioasă se va desfășura în Piața Independenței, la Monumentul Sublocotenentului Erou Ecaterina Teodoroiu, începând cu ora 10.00, iar în intervalul orar 09.00-16.00, marinarii militari vor prezenta elevilor Colegiului Național „Gheorghe M. Murgoci” o expoziție de tehnică, echipamente militare și un atelier de lucrări matelotaj.

La Babadag, infanteriștii marini vor participa la ceremonia militară și religioasă care va avea loc la Monumentul Eroilor, în intervalul orar 10.00-11.00.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*