Maraton de vaccinare, destinat tinerilor între 16 și 18 ani, organizat în Tulcea

Vaccinare

Pentru a facilita accesul tuturor tinerilor intre 16 și 18 ani, neînscriși la vaccinarea împotriva COVID-19, Direcția de Sănătate Publică Județeana Tulcea inițiază, cu sprijinul autorităților locale, organizarea unui maraton de vaccinare anti-COVID-19.

Potrivit DSP Tulcea, maratonul se va organiza în zilele de 28, 29 și 30 mai, în Piața Civică din Tulcea, începând cu ora 08.00. Vaccinul utilizat este Pfizer/BioNTech.

„Sunteți așteptați în corturile pregătite de echipe cu medici, asistenți medicali, registratori – voluntari în această luptă pentru sănătate. Singura condiție este să ai la tine cartea/ buletinul de identitate”, au transmis reprezentanții DSP Tulcea.

La acest demers s-au alăturat Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta” al Județului Tulcea, Crucea Roșie Română – Filiala Tulcea, Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea și Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*