La Tulcea, studenții Centrului Teritorial de Învățământ la Distanță ai ASE București au început cursurile

Anul universitar s-a deschis și la Tulcea. FOTO ASE București

Academia de Studii Economice din București a redeschis pe 1 octombrie, Centrul Teritorial de Învățământ la Distanță (C.T.I.D.) de la Tulcea, care își va desfășura activitatea în cadrul Colegiului Economic „Delta Dunării”.

La evenimentul festiv au fost invitați și au participat prefectul județului Tulcea, Lucian Furdui, președintele Consiliului Județean, Horia Teodorescu și vicepreședintele Consiliului Județean, Dumitru Mergeani, primarul Constantin Hogea și inspectorul școlar general, Lucica Popișcă. Din partea ASE București au fost prezenți la Tulcea, prof. dr. Nicolae Istudor, rectorul ASE București, prof. dr. Dan Boboc, decanul Facultății EAM, prof. dr Gabriel Popescu, director Departament EAM, precum și prodecanii Mirela Stoian, Raluca Lădaru și Roxana Pătârlăgeanu, precum și decanul EAM din perioada 1999-2008, prof dr Victor Manole.

Prezenţa ASE cu studii universitare de licenţă, în formă de învăţământ la distanţă, readuce Tulcea pe harta centrelor universitare din România, după 11 ani.

Începând cu 1999, timp de aproape un deceniu, ASE a avut la Tulcea un centru territorial de învăţământ la distanţă cu mai multe facultăţi, pe care a fost nevoită să-l închidă, din cauza numărului în scădere al candidaților.

De ce programul de Economie Agroalimentară şi a Mediului?

Prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rectorul Academiei de Studii Economice din București, este cel care a insistat ca Tulcea să revină, după zece ani de absenţă, pe harta centrelor teritoriale de învățământ la distanță ale Academiei de Studii Economice.

„Un prim contact cu autorităţile administraţiei locale şi judeţene l-am avut în anul 2014, la sala Dobrogea a Consiliului Judeţean, când am anunțat că noi, cei de la Academia de Studii Economice din București, ne dorim foarte mult să reluăm activitatea de la Tulcea. Ne-am gândit iniţial la Turism şi Industria Ospitalităţii, însă după o analiză temeinică atât a nevoilor de pe plan local, cât şi a posibilităţilor noastre de a aduce aici profesori am considerat că cel mai bine este să începem cu formarea de studenţi ai Facultăţii de Economie Agroalimentară şi a Mediului”, a declarat prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rectorul Academiei de Studii Economice din București.

La acest centru va funcționa programul de studii universitare de licență Economie Agroalimentară și a Mediului, cu o durată de 3 ani. Pentru prima serie au fost admiși 48 de studenți.

Cursurile se vor desfășura în zilele de vineri (după amiază) și sâmbăta (dimineața și după amiază).

Disciplinele şi cadrele didactice

  • Sisteme tehnologice pentru culturile de câmp – prof. univ. dr. Bran Mariana
  • Matematici aplicate în economie – prof. univ. dr. Iftimie Bogdan
  • Sociologie rurală – conf. univ. dr. Vorovenci Ion
  • Microeconomie – lector univ. dr. Moraru Liviu
  • Sisteme tehnologice în zootehnie – lector univ.dr. Antohe Radu Gheorghe
  • Economia organizaţiilor agroalimentare şi de mediu – asist. univ, Zaharia Alină
  • Limba engleză şi comunicare în afaceri – lector.univ.,dr. Serbanoiu Gabriela (cadru asociat)

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*