Jandarmii tulceni au intervenit în ajutorul unei femei lovită de soț și alungată din locuință împreună cu copilul

Intervenție a jandarmilor FOTO Jandarmeria Tulcea

Jandarmii tulceni au fost chemați în ajutor în dimineața zilei de vineri, 26 noiembrie, în jurul orei 04.40, prin intermediul Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, de către o femeie care a reclamat faptul că a fost agresată de soț și alungată din locuință.

Potrivit IJJ Tulcea, militarii s-au deplasat la fața locului, unde au găsit o femeie, în vârstă de 27 de ani, speriată, îmbrăcată sumar și cu un copil minor în brațe, care a declarat că a fost lovită cu pumnul în zona spatelui de către soțul aflat într-o stare avansată de ebrietate. Ea a menționat că este a patra oară când bărbatul o agresează fizic și, fiind speriată, a luat copilul în grabă, părăsind locuința și cerând sprijinul forțelor de ordine.

Femeia și copilul au fost preluați imediat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Tulcea și transportați la Spitalul Județean Tulcea. În urma investigațiilor medicale de specialitate acordate, s-a stabilit că femeia se afla în perioada de izolare la domiciliu, în actualul context pandemic. Ulterior, cei doi au fost preluați de reprezentanții Serviciului de Asistență Socială în vederea acordării de sprijin în cadrul Centrului de recuperare pentru victimele violenței în familie.

De asemenea, jandarmii au adus la cunoștința persoanei vătămate termenul de introducere a plângerii prealabile care trebuie să fie introdusă în termen de trei luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei și au întocmit pe numele bărbatului actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*