Intervenții ale pompierilor tulceni, în decurs de numai câteva ore, pentru stingerea unor incendii în localitățile Cloșca și Ostrov

Intervenții ale pompierilor pentru stingerea unor incendii în localitățile Cloșca și Ostrov. FOTO ISU Tulcea

Pompierii tulceni au fost solicitați să intervină, vineri după-amiază, la două incendii produse în gospodării din localitatea Cloșca, comuna Horia, respectiv în Ostrov.

Potrivit ISU Tulcea, în satul Cloșca s-au deplasat de urgență trei echipaje, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Incendiul, care a cuprins o suprafață de aproximativ 400 mp de vegetație uscată și o anexă gospodărească, în care nu se aflau bunuri materiale, a fost lichidat la ora 15.55.

Pompierii au reușit să împiedice propagarea incendiului la două case și o anexă gospodărească. Din fericire, nu au fost victime sau persoane rănite. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost foc deschis în spații deschise.

Intervenții ale pompierilor pentru stingerea unor incendii în localitățile Cloșca și Ostrov. FOTO ISU Tulcea

Ulterior, salvatorii Secției de Pompieri Măcin au fost solicitați să intervină pentru limitarea efectelor unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Ostrov. La fața locului s-au deplasat 14 subofițeri s-au deplasat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, dar primii care au ajuns la locul evenimentului au fost membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Ostrov, cu o cisternă.

Pentru izolarea și lichidarea incendiului, dar și pentru îndepărtarea efectelor negative, forțele de intervenție au acționat aproximativ o oră. Au ars 40 mp de acoperiș, o magazie în suprafață de aproximativ 12 mp, o bucătărie  de vară de circa 20 mp și mobilier de bucătărie.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic, generat de coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, fiind salvată casa de locuit cu bunurile aferente.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*