Întâlnire pentru părinți și cadrele didactice din Tulcea privind copiii supradotați

Casa Avramide din municipiul Tulcea. FOTO Cătălin Schipor

Asociația Gifted Center din Tulcea organizează sâmbătă, 23 iunie 2018, ora 10,30, la Casa Avramide, din str. Progresului nr. 32, o întâlnire pentru părinți și cadre didactice, pe tema „Rolul nostru în viața copiilor supradotați“.

La acest eveniment vor participa și specialiști psihologi care vor prezenta specificul, principiile și instrumentele de evaluare vocațională, de orientare și consiliere vocațională, personalizată, necesară copilului supradotat.

Totodată, aceștia vor furniza informații privind riscurile ce afectează dezvoltarea și evoluția copiilor supradotați, precum și a nevoilor speciale pentru o educație diferențiată și personalizată. Cu acest prilej participanților li se va prezenta programul de educație diferențiată pentru sprijinirea cerințelor speciale ale copiilor cu abilități înalte, pe care Asociația Gifted Center dorește să îl implementeze și să îl dezvolte în Tulcea, și prin implicarea administrației publice și a comunității tulcene în dezvoltarea emoțională și socială acestui grup de copii, mic dar deosebit de valoros pentru societatea româneacă – copiii supradotați.

Evenimentul face parte din activitatea de informare și promovare a proiectului „Program de orientare și consiliere vocațională copii 8-11 ani“, elaborat și implementat de Asociația Gifted Center, în parteneriat cu Direcția de Asistență și Protecție Socială – Consiliul Local Tulcea și Inspectoratul Școlar Județean Tulcea. Proiectul este susținut și co-finanțat de Primăria Municipiului Tulcea cu suma nerambursabilă de 9.450 lei. Partener media: S.C. Agora SRL Tulcea. Sponsori: Fundația Coral Delta și S.C. Brigley SRL Băltenii de Sus.

Prin implementarea proiectului se urmărește prevenirea/ limitarea unor situaţii de dificultate ori vulnerabilitate, ce pot duce la marginalizare și risipă inutilă a inteligenței, prin orientarea și consilierea vocațională a 15 de copii supradotați, preponderent din municipiul Tulcea, și implicit a părinților acestor copii.

Selectția copiilor se face după o testare în prealabil a copiilor cu testul WISC IV (test international de inteligență validat pe populația României și aprobat COPSI). Beneficiarii direcți vor fi 40 de copii testați, dintre care vor fi selectionați 15 copii cu IQ ≥130, profil giftedness, cu vârste între 8 -11 ani și care au posibilitatea de a urma programul educațional propus de Asociația Gifted Center. Totodată, se dorește crearea unei oportunități părinților tulceni de a-și testa copiii în localitatea de domiciliu, fără a mai fi nevoiți să facă deplasarea la București, având în vedere că astfel de centre sunt doar trei în țară.

Programul se dorește a fi o perspectivă mai informată pentru a găsi soluții împreună, părinți, copii și specialiști.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*