Infotrip „Explore Dobrogea“, cu bloggeri din toată lumea

Bloggeri străini au ajuns la Tulcea. FOTO CJ Tulcea

Vineri, 27 iulie, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani a participat la seminarul „Impresii directe“, organizat în cadrul infotripului „Explore Dobrogea“, proiect al Consiliului Județean, în parteneriat cu Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării. După cum a precizat președintele acestei asociații, Cătălin Țibuleac, la acest infotrip au participat nu mai puțin de 10 bloggeri/jurnaliști de călătorie străini, care au vizitat, în această săptămână, Delta Dunării și Dobrogea de Nord.

La acest seminar au mai participat prefectul Lucian Furdui, viceprimarul municipiului, Andaluzia Luca, precum și secretarul de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Alexandru Tachianu.

„Suntem parteneri în acest proiect alături de Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării, pe care o felicit pentru că, după alte acțiuni de promovare a județului, iată că vine cu o nouă idee, un nou format de promovare a frumuseților județului. Faptul că, în această săptămână, au venit în Tulcea bloggeri foarte importanți din Europa, Statele Unite ale Americii și Australia nu poate decât să ne bucure, pentru că reușim să arătăm lumii întregi frumusețile cu care ne mândrim. Ați avut ocazia să vizitați nu doar Delta Dunării, perla turismului tulcean, ci și alte obiective de interes turistic. Într-adevăr, avem un județ care oferă foarte mult turiștilor. Oferă mare, oferă Dunăre, oferă istorie, situri arheologice, cetăți vechi, lăcașuri de cult, gastronomie locală, vinuri renumite. Iată că aveți ce scrie pe blogurile dumneavoastră și sunt sigur că milioanele de cititori vor reuși să aprofundeze informația și îi veți face cel puțin curioși, astfel încât, data viitoare, când vor auzi de România, nu vor ști doar despre Dracula, Hagi și Nadia Comăneci, ci și despre Delta Dunării. Vă mulțumim că ați venit la Tulcea și sunt sigur că veți fi adevărați ambasadori ai Tulcei și ai Deltei Dunării“, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean, Dumitru Mergeani.

„Acțiunea de astăzi se înscrie într-un complex de măsuri prin care Asociația de Management, alături de Consiliul Județean, de Primărie, alături de Organizația Patronală Mamaia Constanța și, nu în ultimul rând, alături de operatorii privați din turism, vizează o promovare ofensivă a destinației turistice Dobrogea. Cu sprijinul dumneavoastră, sunt convins că vom reuși să atingem măcar o parte din acest deziderat“, a declarat președintele Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării, Cătălin Țibuleac.

De asemenea, pe lângă obiectivele prezentate, infotripul „Explore Dobrogea“ a avut ca scop și educarea potențialilor turiști, prin promovarea conceptelor de turism lent, ecoturism, pescaturism, multiculturalitate și biodiversitate, elemente atât de necesare dezvoltării unui turism responsabil și durabil în Delta Dunării.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*